Am aflat prima oară despre nervul vag când am început să caut remedii pentru tinnitus, ce a apărut peste noapte în urma unei supărări profunde. În același timp, balonarea și constipația mi s-au accentuat surprinzător de vizibil. Mi-am dat seama atunci că există o legătură profundă între starea de spirit și corpul fizic.
Această legătură este intermediată prin nervul vag, care este responsabil pentru conexiunea dintre minte și corp. Nervul vag este unul dintre cei 12 nervi cranieni, fiind cel mai lung dintre ei. Cuvântul vag/vagus în latină înseamnă „rătăcitor“: acest nerv „circulă“ către toate organele importante, cu excepția glandelor suprarenale și a tiroidei. Pornește de la creier și ajunge la: limbă, ochi, urechi, gât (faringe, laringe, esofag), plămâni, inimă, tractul digestiv (stomac, intestine), ficat, pancreas, vezica biliară, rinichi, vezică urinară, uretră, splină, organele reproducătoare (feminine).
Nervul vag face parte din sistemul nervos involuntar și comandă procesele inconștiente, cum ar fi menținerea constantă a ritmului cardiac și controlul digestiei alimentelor.
Hormonii controlați de nervul vag
Nervul vag este conectat direct la nervii care ne acordează urechile la vorbirea umană, ne coordonează contactul vizual și ne reglează răspunsul emoțional. Aceasta deoarece el influențează eliberarea de oxitocină, hormon ce dictează conectarea noastră socială.
O mulțime de alți hormoni sunt controlați de activitatea nervului vag, printre care:
• cortizolul – ce reglează stresul;
• estradiolul – ce controlează senzația de durere;
• insulina – ce controlează nivelul de glucoză în sânge;
• hormonii tiroidieni – ce controlează apetitul și starea de bine a organismului, în general;
• grelina și leptina – ce controlează senzația de foame;
• testosteronul – ce controlează, printre altele, agresivitatea;
• hormonii de creștere – importanți pentru vitalitate și încetinirea procesului de îmbătrânire;
• hormonul paratiroid – ce transformă vitamina D3 în vitamina D activă.
Organe ce sunt influențate de funcționarea nervului vag
Pentru cei care suferă de afecțiuni digestive, cât și pentru cei care au tulburări mentale, un tonus vagal scăzut este aproape întotdeauna o parte din cauza problemei. Cele două tipuri de disfuncții sunt legate între ele, prin intermediul nervului vag, și se pot cauza una pe cealaltă, în ambele direcții.
• În creier, nervul vag ajută la controlul anxietății și al depresiei.
• În tractul digestiv, acest nerv reglează aciditatea stomacului și tranzitul intestinal.
Stimularea nervului vag crește secreția de histamină în celulele stomacale, ceea ce ajută la secreția sucului gastric și îmbunătățirea absorbției vitaminei B12.
Dar, atunci când nervul vag nu funcționează optim, nu se mai produce suficient acid clorhidric în stomac, necesar digestiei proteinelor. Apare atunci senzația de „piatră în stomac“ după o masă ce conține carne sau ouă.
Sindromul colonului iritabil, asociat cu un nivel scăzut al fluidului gastric, balonări și un tranzit intestinal lent, indică, de cele mai multe ori, o problemă a nervului vag. Constipația aduce cu sine prea multă fermentație și, deci, o supra-populare a intestinelor cu bacterii.
Tot prin intermediul nervului vag, degenerarea creierului poate aduce cu sine pierderea controlului motilității. De aceea, persoanele bătrâne care suferă de o degenerare celebrală severă ajung în aceeași situație ca bebelușii. Nervul vag nu este pe deplin dezvoltat la naștere, de aceea bebelușii nu își pot controla nevoile.
O funcționare neadecvată a nervului vag aduce cu sine și apariția intestinului permeabil („leaky gut“), problemă ce rezultă în dezvoltarea de intoleranțe alimentare și absorbție scăzută de nutrienți.
Dar tulburările mentale și digestive nu sunt nici pe departe singurele probleme ce pot fi cauzate de funcționarea defectuoasă a nervului vag.
În limbă, el ajută la controlul gustului și al salivei, iar în ochi, la secreția lacrimilor.
În cazul urechilor, stimularea nervului vag ajută persoanele care suferă de tinnitus.
Nervul vag are un rol important în boli precum refluxul gastro-esofagian, nu numai pentru că el controlează aciditatea stomacală, dar și pentru că este conectat cu esofagul.
În inimă, nervul vag controlează ritmul cardiac, variabilitatea lui, cât și tensiunea arterială. Activarea acestui nerv scade riscul bolilor cardiace.
În ficat, nervul vag ajută la controlul glucozei din sânge.
În pancreas ajută la eliberarea de enzime pentru digestia fibrelor și făinoaselor.
În vezica biliară ajută secreția bilei, ce facilitează digestia grăsimilor.Nervul vag susține funcția generală a rinichilor, eliberând dopamină, ce ajută la eliminarea sodiului.
În vezica urinară, tonusul scăzut al nervului vag poate determina urinarea frecventă.
În splină, ca de altfel în toate organele, buna funcționare a nervului vag reduce inflamația.
Nervul vag ajută la controlul fertilității și al orgasmului feminin prin faptul că se conectează la cervix, uter și vagin: femeile pot ajunge la orgasm pur și simplu prin intermediul nervului vag!
Metode de stimulare a nervului vag
Există câteva metode care îți exersează nervul vag, îmbunătățindu-i considerabil funcționarea. Oricine poate face aceste exerciții acasă, dar exact ca atunci când îți exersezi mușchii, trebuie să le faci des și energic pentru a vedea rezultate. Întocmai ca un program de gimnastică, trebuie să te ții de aceste practici un timp îndelungat. Uneori durează câteva săptămâni bune până începi să vezi rezultate.
1) Gargara
Gargara contractează mușchii din spatele gâtului, ceea ce activează nervul vag și stimulează tractul gastrointestinal. Faceți așadar gargară cu apă (sau ceai) de câteva ori pe zi, cât de energic puteți.
2) Cântatul, rugăciunea sau intonatul mantrelor și incantațiilor
Cântatul la capacitatea maximă a plămânilor implică de asemenea mușchii din spatele gâtului. Cântatul energic, cântatul la unison care se practică în biserici, recitarea rugăciunilor sau incantația „Ommm“ crește funcția nervului vag.
3) Activarea reflexului de gag (de vomă)
Spatulele linguale stimulează reflexul de vomă. Exersați-vă singuri acest reflex, de câteva ori pe zi.
4) Clismele cu cafea
Expandarea intestinului, atunci când faci clisme, crește activarea nervului vag. Clismele sunt un ajutor excelent, mai ales pentru persoanele care suferă de constipație, și nu numai. Pentru un efect cât mai bun asupra nervului vag, încercați să prelungiți clisma cât de mult puteți (ideal 5-10 minute).
„Exersarea reflexului de vomă este ca și flotările pentru nervul vag, iar gargara, cântatul și clismele sunt ca și cum ai face un sprint“, este de părere Dr. Datis Kharrazian, professor de neurologie funcțională la Harvard Medical School.
5) Respirația profundă
Dintre toate funcțiile sistemului nervos involuntar (cum ar fi ritmul cardiac, transpirația, eliberarea hormonală, funcțiile gastrointestinale, secreția de neurotransmițători), respirația este singurul subsistem pe care mintea conștientă îl poate pune în „control manual“ și, drept urmare, prin manipularea respirației ne putem recalibra întregul sistem.
Respiratul lent, cu aproximativ același interval de timp pentru inspirație și expirație (5-6 inspirații/expirații pe minut), mărește activarea vagală. Aceasta scade tensiunea arterială și nivelul anxietății.
Respirația trebuie făcută din abdomen, lent. Asta înseamnă că atunci când inspiri, abdomenul trebuie să se umfle, iar când expiri, să se contracte. Cu cât se umflă/se contractă mai mult abdomenul, cu atât mai profundă este respirația.
O altă metodă este inspirația profundă și expirarea rapidă, energică.
6) Meditația, Yoga, Sudarshan Kriya, Tai Chi
Aceste activități sunt foarte benefice pentru tonusul nervului vag și al sistemului nervos involuntar, în general.
7) Râsul
Cum spune și proverbul, râsul e cel mai bun medicament. Râsul crește nivelul beta-endorfinelor și aduce beneficii sistemului vascular, procese ce sunt facilitate de activarea nervului vag.
8) Exercițiile fizice
Activitatea fizică stimulează tranzitul intestinal, care este mediat de nervul vag.
9) Masajul
Masarea anumitor zone, cum ar fi sinusul carotidian (localizat pe gât), presomasajul și masajul tălpilor, poate, de asemenea, să crească activitatea nervului vag și să scadă ritmul cardiac și tensiunea arterială.
10) Acupunctura
Punctele tradiționale de acupunctură, în special cele de pe ureche, pot facilita stimularea nervului vag.
11) Terapia PEMF (câmp magnetic pulsatoriu)
Câmpurile magnetice pot stimula nervul vag. În acest scop, un stimulator magnetic pulsatil numit ICES poate fi plasat pe tractul digestiv, pe creier sau pe părțile laterale ale gâtului.
12) Frigul
Expunerea de scurtă durată la frig va activa nervul vag (poți să-ți scufunzi fața în apă rece, să faci scurte dușuri reci sau să ieși iarna afară fără prea multe haine, timp de 20-30 de secunde).
13) Postul
Postul intermitent sau reducerea caloriilor crește variabilitatea ritmului cardiac de frecvență înaltă, care este un marker al tonusului vagal.
14) Probioticele
Apar tot mai multe dovezi care arată efectul microbiomului din intestine asupra creierului, prin intermediul nervului vag.
15) 5-HTP
Serotonina are capacitatea de a activa nervul vag prin diferiți receptori. Puteți lua suplimentul 5-HTP pentru a crește nivelul de serotonină.
Concluzii
Cel mai evident beneficiu adus de activarea nervului vag este reglarea tranzitului intestinal, dar aceste nu este nici pe departe singurul.
Datorită legăturii pe care nervul vag o face între mintea conștientă și subconștientă, trecând practic prin toate chakrele din corpul uman, activarea lui prin metodele descrise mai sus aduce beneficii imense, atât în plan fizic, cât și în cel mental.
Menținerea unui tonus optim al acestui nerv ne apară împotriva inflamațiilor în toate organele și păstrează un sistem imunitar puternic. Aceasta înseamnă, practic, cea mai mare protecție pe care o putem avea împotriva tuturor bolilor, atât autoimune, cât și infecțioase.
Activarea nervului vag aduce rezultate pozitive chiar și în încercarea de reducere a greutății corporale, semnalele de sațietate fiind transmise mai ușor către creier.
Persoanele care au nervul vag bine activat sunt predispuse să simtă emoții care promovează altruismul, menținerea legăturilor sociale, empatie, compasiune, recunoștință, dragoste și fericire.
Și dacă vă întrebați dacă prin efortul de a-mi activa nervul vag am reușit să scap de sunetul din urechi provocat de tinnitus: da, am reușit. Revine, însă, uneori. Pentru scurtă durată însă. Aceasta îmi reamintește că fără un efort constant de a menține o activitate vagală optimă, aș fi în pericolul de a trăi fără nici un moment de liniște.
Surse:
www.selfhacked.com/blog/28-ways-to-stimulate-your-vagus-nerve-and-all-you-need-to-know-about-it/
„Why Isn’t My Brain Working?“, book by Dr. Datis Kharrazian
www.wakingtimes.com/2013/05/20/the-vegus-nerve-and-the-healing-promise-of-the-sudarshan-kriya
Autor: Miruna Popescu, cercetător științific
Sursa: ziaruldesanatate.ro
By BNST / February 11, 2024 Remedii Naturiste pentru Tuse
Remedii Naturiste pentru Tuse: Aliați Din Natură pentru Confort Respirator Tusea poate fi o experiență inconfortabilă și deranjantă, dar norocul... Read More
By BNST / January 19, 2024 Tratamente Naturiste pentru Hemoroizi
Tratamente Naturiste pentru Hemoroizi Hemoroizii sunt o afecțiune comună, dar pot cauza disconfort și durere. Tratamentele naturiste pentru hemoroizi oferă... Read More
By BNST / January 14, 2024 Terapia Bowen
Terapia Bowen este o abordare holistica si multidimensionala a eliberarii de durere si a vindecarii, care a obtinut rezultate remarcabile... Read More
By BNST / January 8, 2024 10 metode naturiste pentru detoxifierea organismului
Detoxifierea organismului este un proces prin care se elimină substanțele toxice acumulate în corp. Există mai multe metode naturiste pe... Read More
By BNST / June 19, 2023 Tratamente și remedii naturiste pentru cele mai frecvente boli
În lumea modernă, tot mai multe persoane în lumea în care se îndreaptă spre tratament și remedii naturiste pentru a-și... Read More
By BNST / June 4, 2023 Busuiocul – O plantă aromatică cu puteri terapeutice și curative
Busuiocul (Ocimum basilicum) este o plantă aromatică și medicinală cu multiple utilizări în bucătărie, medicină și aromaterapie. Este originar din... Read More
By BNST / May 29, 2023 Tratamente naturiste pentru slabit
Tratamentele naturiste pentru slăbit sunt o opțiune populară pentru persoanele care doresc să piardă în greutate într-un mod sănătos și... Read More
By BNST / May 20, 2023 Tratamente Naturiste pentru Varice
Opțiuni Alternative de Gestionare a Simptomelor Pe lângă tratamentele convenționale, există și opțiuni naturiste care pot fi considerate ca o... Read More
By BNST / May 20, 2023 Varice: Cauze, Simptome, Tratament și Prevenție
Varicele sunt o afecțiune comună care afectează milioane de oameni din întreaga lume. Acestea sunt vase de sânge dilatate și... Read More
By BNST / May 19, 2023 Menta – Beneficii, Modalități de Preparare, Indicații și Contraindicații
Menta este o plantă aromatică răcoritoare, cunoscută pentru proprietățile sale terapeutice și gustul său revigorant. De-a lungul secolelor, mentă a... Read More
By BNST / January 24, 2022 Cate ceva despre fericire
"In gena omului a fost pusa sau picatura de soare" - Interviu cu dr. prof. HINDERK EMRICH, directorul Clinicii de... Read More 1 Reply
By BNST / November 21, 2021 Natural Remedies From Walnut Shells
REMEDURI NATURALE CU COJI DE NUC Mulți dintre noi considerăm inutile cojile de nucă și de fiecare dată când curățăm... Read More
By BNST / March 6, 2021 Cele mai bune 40 de alimente anti-imbatranire
Cele mai recente studii stiintifice publicate de Men's Health arata cele 40 de alimente care au actiuni imunostimulatoare , de... Read More
By BNST / February 15, 2021 Inventatorii de boli. Cum sunt TRANSFORMAȚI oamenii SĂNĂTOȘI
Inventatorii de boli. Cum sunt TRANSFORMAȚI oamenii SĂNĂTOȘI în cumpărători de medicamente. Industria farmaceutică exploatează perfid temerile cele mai profunde... Read More
By BNST / February 1, 2021 TINCTURA DE SALVIE – Beneficii și proprietăți
Preparatele din salvie, precum pulberea, tinctura, otetul, uleiul volatil, infuzia, vinul, au efecte antimicrobiene, antihipertensive si antiinflamatoare, cunoscute inca din... Read More
By BNST / January 26, 2021 TINCTURĂ DE USTUROI – Cel mai puternic antibiotic natural
Cel mai puternic antibiotic natural cunoscut la ora actuală, usturoiul este recomandat în ameliorarea, tratarea și prevenirea unei game variate... Read More
By BNST / January 24, 2021 V-ati saturat de carnati si sarmale? Dati-o pe macaroane!
V-ati saturat de carnati si sarmale? Dati-o pe macaroane! Italienii jura ca pastele fainoase ii fac pe oameni mai fericiti.... Read More
By BNST / January 22, 2021 Propolisul – O mie de boli vindecate
O mie de boli vindecate cu un singur produs Simt o mare bucurie ori de cate ori reusesc sa-mi fac... Read More
By BNST / January 18, 2021 Esti nervos? Foloseste valeriana sau musetel
Valeriana si musetelul sunt doua plante folosite in medicina naturista pentru rolul lor calmant. Ele au rolul de a calma... Read More
By BNST / January 17, 2021 Leacuri naturale cu efect rapid pentru migrena, ameteala, greata
Migrena inlaturata rapid cu leacuri naturale Însoţita de multe ori de vărsături sau de tulburări de vedere, durerea de cap... Read More

By BNST / February 11, 2024
Remedii Naturiste pentru Tuse
Remedii Naturiste pentru Tuse: Aliați Din Natură pentru Confort Respirator Tusea poate fi o experiență inconfortabilă și deranjantă, dar norocul...
Read More
By BNST / January 19, 2024
Tratamente Naturiste pentru Hemoroizi
Tratamente Naturiste pentru Hemoroizi Hemoroizii sunt o afecțiune comună, dar pot cauza disconfort și durere. Tratamentele naturiste pentru hemoroizi oferă...
Read More
By BNST / January 14, 2024
Terapia Bowen
Terapia Bowen este o abordare holistica si multidimensionala a eliberarii de durere si a vindecarii, care a obtinut rezultate remarcabile...
Read More
By BNST / January 8, 2024
10 metode naturiste pentru detoxifierea organismului
Detoxifierea organismului este un proces prin care se elimină substanțele toxice acumulate în corp. Există mai multe metode naturiste pe...
Read More
By BNST / June 19, 2023
Tratamente și remedii naturiste pentru cele mai frecvente boli
În lumea modernă, tot mai multe persoane în lumea în care se îndreaptă spre tratament și remedii naturiste pentru a-și...
Read More
By BNST / June 4, 2023
Busuiocul – O plantă aromatică cu puteri terapeutice și curative
Busuiocul (Ocimum basilicum) este o plantă aromatică și medicinală cu multiple utilizări în bucătărie, medicină și aromaterapie. Este originar din...
Read More
By BNST / May 29, 2023
Tratamente naturiste pentru slabit
Tratamentele naturiste pentru slăbit sunt o opțiune populară pentru persoanele care doresc să piardă în greutate într-un mod sănătos și...
Read More
By BNST / May 20, 2023
Tratamente Naturiste pentru Varice
Opțiuni Alternative de Gestionare a Simptomelor Pe lângă tratamentele convenționale, există și opțiuni naturiste care pot fi considerate ca o...
Read More
By BNST / May 20, 2023
Varice: Cauze, Simptome, Tratament și Prevenție
Varicele sunt o afecțiune comună care afectează milioane de oameni din întreaga lume. Acestea sunt vase de sânge dilatate și...
Read More
By BNST / May 19, 2023
Menta – Beneficii, Modalități de Preparare, Indicații și Contraindicații
Menta este o plantă aromatică răcoritoare, cunoscută pentru proprietățile sale terapeutice și gustul său revigorant. De-a lungul secolelor, mentă a...
Read More
By BNST / January 24, 2022
Cate ceva despre fericire
"In gena omului a fost pusa sau picatura de soare" - Interviu cu dr. prof. HINDERK EMRICH, directorul Clinicii de...
Read More 1 Reply

By BNST / November 21, 2021
Natural Remedies From Walnut Shells
REMEDURI NATURALE CU COJI DE NUC Mulți dintre noi considerăm inutile cojile de nucă și de fiecare dată când curățăm...
Read More
By BNST / March 6, 2021
Cele mai bune 40 de alimente anti-imbatranire
Cele mai recente studii stiintifice publicate de Men's Health arata cele 40 de alimente care au actiuni imunostimulatoare , de...
Read More
By BNST / February 15, 2021
Inventatorii de boli. Cum sunt TRANSFORMAȚI oamenii SĂNĂTOȘI
Inventatorii de boli. Cum sunt TRANSFORMAȚI oamenii SĂNĂTOȘI în cumpărători de medicamente. Industria farmaceutică exploatează perfid temerile cele mai profunde...
Read More
By BNST / February 1, 2021
TINCTURA DE SALVIE – Beneficii și proprietăți
Preparatele din salvie, precum pulberea, tinctura, otetul, uleiul volatil, infuzia, vinul, au efecte antimicrobiene, antihipertensive si antiinflamatoare, cunoscute inca din...
Read More
By BNST / January 26, 2021
TINCTURĂ DE USTUROI – Cel mai puternic antibiotic natural
Cel mai puternic antibiotic natural cunoscut la ora actuală, usturoiul este recomandat în ameliorarea, tratarea și prevenirea unei game variate...
Read More
By BNST / January 24, 2021
V-ati saturat de carnati si sarmale? Dati-o pe macaroane!
V-ati saturat de carnati si sarmale? Dati-o pe macaroane! Italienii jura ca pastele fainoase ii fac pe oameni mai fericiti....
Read More
By BNST / January 22, 2021
Propolisul – O mie de boli vindecate
O mie de boli vindecate cu un singur produs Simt o mare bucurie ori de cate ori reusesc sa-mi fac...
Read More
By BNST / January 18, 2021
Esti nervos? Foloseste valeriana sau musetel
Valeriana si musetelul sunt doua plante folosite in medicina naturista pentru rolul lor calmant. Ele au rolul de a calma...
Read More
By BNST / January 17, 2021
Leacuri naturale cu efect rapid pentru migrena, ameteala, greata
Migrena inlaturata rapid cu leacuri naturale Însoţita de multe ori de vărsături sau de tulburări de vedere, durerea de cap...
Read More